Contrastele cromatice
Culoarea reprezinta rezultatul perceptiei undelor luminoase de catre ochi, fiind un atribut principal al luminii. Alaturi de forma, culoarea e definita ca element fundamental al perceptiei optice. Ele sunt dependente , existenta uneia fara cealalta fiind imposibila. Orice individ cu vedere normala poate percepe 8 culori de baza: rosu, galben, albastru, oranj, violet, verde, alb si negru. Ultimele 2 sunt culori non-spectrale, pe cand celelalte sunt culori spectrale.
Majoritatea marilor pictori s-au ocupat de studiul și teoria culorii. Unul dintre marii coloristi ai lumii, Eugene Delacroix, marcheaza și dezvolta problematica contrastelor culorilor complementare și în special domeniul relațiilor dintre culorile pure și cele compuse. El noteaza ca: “Paleta mea straluceste de contrastul culorilor”. De asemenea, Paul Cezanne înlocuieste clarobscurul cu suprapunerea petelor de culoare, renuntand la rezolvarea clasica a luminilor si a umbrelor. Astfel, pictorul reuseste sa gaseasca un asa-zis echilibru intre dogmele clasice ale constructiei și ritmicitatea culorilor.
Contrastele cromatice pot fi de mai multe tipuri: contrastul culorilor în sine, contrastul culorilor complementare, contrastul de calitate, contrastul de cantitate, contrastul de simultaneitate, contrastul cald-rece, contrastul închis- deschis (clarobscur).
Contrastul culorilor in sine
Din punct de vedere al gradului de dificultate, contrastul în sine al culorilor este cel mai facil. Acesta se obtine prin juxtapunerea de culori pure, stralucitoare (culori primare) și luminoase (culori binare). Pentru a crea acest tip de contrast este necesara utilizarea a minim 3 culori. Asocierea celor doua culori non-spectrale acestora are capacitatea de amplificare, de potentare a expresivitații contrastului în cauza. Prin urmare, o tenta de culoare primara ori binara ingradita de negru devine mai palida, pierzandu-si din intensitate, dar totodata mai luminoasa. O tenta de culoare suprapusa pe alb isi mareste intensitatea. Acest contrast poate fi observat in lucrarea: „Compozitie” , de Piet Mondrian.
Contrastul complementar
Culorile complementare sunt acelea care prin amestecul fizic dau un gri închis perfect. Intr-o pereche de complementare este obligatoriu ca una dintre culori sa fie primara (rosu, galben, albastru), iar cealalta binara (oranj, verde, violet). Perechile de culori complementare sunt: rosu-verde, galben-violet, albastru-oranj. Asadar, intr-o pereche de complementare avem de fapt toate cele 3 culori primare. De exemplu, rosul (primara) este complementar cu verde (binara) care se obtine din galben si albastru (primare). Prin juxtapunerea a doua complementare pure se formeaza un contrast strident, nearmonizat, violent. In acest tip de contrast, pentru a evita stridenta, una dintre cele doua culori va fi dominanta. Intr-o compozitie, pot fi utilizate mai multe perechi de complementare. Contarstul complementar poate avea o infinitate de nuante, acest fapt datorandu-se raportului cantitativ al celor doua culori. Se intalneste la numerosi artisti precum Stefan Luchian, Tonitza, Cezanne, Van Gogh si Matisse. O lucrare in care s-a folosit acest tip de contrast este “Golful Marsiliei vazut de la Estaque”, de Paul Cezanne.
Contrastul de calitate
Calitatea unei culori subliniaza nivelul de saturatie al acesteia. Relatia dintre culorile saturate, pure si cele mate, amestecate, evidentiaza contrastul de calitate. Culorile pot fi matuite prin amestecul cu alb, negru, gri si culorile complementare respective. Contrastul de calitate ofera senzatia de echilibru cu mediul exterior constructiei. Este intalnit la Turner, Bonnard, dar si la neoimpresionisti.
Contrastul de cantitate
Contrastul de cantitate se bazeaza pe raportul de marime dintre doua sau mai multe suprafete de culoare. Acest contrast este unul de proportie, reprezentand astfel opozitiile mare-mic, mult-putin. Raporturile de cantitate valabile pentru culorile complementare sunt: galben:violet 1/4, 3/4; oranj:albastru 1/3, 2/3; rosu:verde 1/2, 1/2. Acest contrast este utilizat de Mondrian, Braque, Corot
Contrastul simultan
Culoarea are tendinta de a nuanta in complementara sa ceea ce se afla in jur. De exemplu, violetul juxtapus albului are efectul de a face ca albul sa capete o tenta galbuie. Contrastul de simultaneitate este cu atat mai potentat cu cat privim mai mult spre culoarea de baza. Efectul simultan este cel mai vizibil cand se formeaza intre gri si o culoare pura, dar asta nu inseamna ca nu se produce si intre alte culori. Astfel, il putem obtine si intre culori pure care nu sunt exact complementare. Prin alaturarea a doua culori de acest tip, ele tind sa se influenteze reciproc, creand urmatoarea situatie: fiecare o impinge pe cealalta spre complementara sa. Ele tind sa se dematerializeze. Asadar, acest contrast este definit de faptul ca realitatea unei culori nu coincide mereu cu efectul ei optic. Contrastul simultan poate fi observat în lucrarile urmatorilor pictori: Bonnard, Seurat, Renoir, Turner.
Contrastul cald-rece
Culorile reci (violet, albastru, verde) ofera senzatia de frig, in timp ce culorile calde (rosu, oranj, galben) dau impresia de caldura. Cea mai calda culoare este oranjul deoarece se obtine prin amestecul fizic dintre rosu si galben, culori calde de asemenea. Cea mai rece este albastrul fiindca celelalte doua culori reci (violet si verde) sunt obtinute fiecare din cate doua culori opuse termodinamic: violetul din rosu+ albastru, iar verdele din albastru+galben. Fiecare culoare poate fi incalzita, respectiv racita. Acest lucru poate fi rezultat al amestecului fizic cu condiția dominarii cantitatii unei culori reci, pentru a raci, sau a uneia calde, pentru a încalzi. O alta metoda este juxtapunera a doua culori. De exemplu, acelasi rosu: langa oranj se raceste; langa galben se raceste mai mult; langa albastru se încalzeste; langa violet se încalzeste mai putin. Dispunerea culorilor într-o compozitie se face raportat la impresia legata de spatiu și greutate. Spatialitatea (efectul departat-apropiat) se sugereaza prin culorile calde ce sunt asociate apropierii, respectiv culorile reci ce creeaza senzatia de adancime, de indepartare. Greutatea catalogheaza culorile astfel: culori usoare (oranj, galben, rosu deschis, verde galbui) și culori grele (violet albastrui, verde, rosu inchis). Orice culoare poate deveni grea prin rupere (grizare). Contrastul de cald-rece al aceleiasi culori poate creiona efectul vizual de deformare, de rotunjire a formei. Pictorul roman in lucarile caruia e utilizat acest contrast este Alexandru Ciucurencu.
Clarobscurul
Clarobscurul/contrastul inchis-deschis este bazat pe dispunerea luminii si umbrei cu scopul de a obtine efecte de contrast intre acestea. Contrastul poate fi explicat ca relatia extremelor. Cel mai reprezentativ artist pentru pictura in clarobscur este Rembrandt, realizand lucrari caracterizate de contraste violente, brutale chiar. Pictorul folosea tuse impastate care duceau la suprafete texturate si extrem de expresive. Rembrandt reuseste sa metamorfozeze culoarea in lumina, sa o faca sa straluceasca in adevaratul sens al cuvântului. Contastul inchis-deschis este conturat cel mai bine de alb si negru. O suprafata puternic umbrita alaturata uneia foarte luminoase se intensifica vizibil. De asemenea, culorile au capacitatea de a-si modifica tonalitatile in functie de culoarea ce le inconjoara. Contrastul de clarobscur se poate obtine prin utilizarea negrului, albului si seriei de griuri neutre, dar si prin culorile luminoase ori intunecoase, alaturate griurilor colorate. Griul neutru are puterea de a slabi culorile si de a le face sa para mai “calme”, absorbindu-le saturatia. Prin amestecarea oricarei culori cu negru sau alb, se pierde din stralucire. Efectul contrastului de clarobscur este marcat de inscrirea si armonizarea tonalitatilor intunecoase fata de lumina prezenta in compozitie. Acest tip de contrast este exemplificat in: “Chemarea Sfantului Matei”, de Caravaggio; “Filozof meditand”, de Rembrandt.
Sa aplicam ce am invatat!
Exercitiu practic
Creati o compozitie de mari dimensiuni in care sa domine contrastul de clarobscur. Poate fi o compoztie cu 1 sau mai multe personaje. Aplicati culoarea in straturi nu foarte pastoase pentru a putea induce senzatia de clarobscur. Se sugereaza utilizarea culorilor de ulei.